Despre viata si obiceiurile tatarilor din Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Ianuarie 2019
Timp de citire: 55 minute

Am regasit un articol crezut de mult pierdut, in care invatatorul si publicistul Ion Dumitrescu face o radiografie a societatii tataresti din Dobrogea, cum probabil nu a mai facut-o nimeni vreodata. Acesta descrie cu o acribie deosebita viata si obiceiurile tatarilor printre care a trait 3 ani, dand la iveala amanunte din viata acestora, probabil de mult uitate chiar si de comunitatea tatareasca insasi.

TĂTARII DIN SATUL PERVELIA (COM. TATLÂGEAC) 

Notele ce urmează le-am adunat din satul Pervelia (Mosneni astazi n.r.), comuna Tatlâgeac, judeţul  Constanţa, unde întâmplarea m'a dus să fiu suplinitor şi.unde am deschis prima şcoală românească după războiu (1919 n.r).

Cătunul are vre'o 65 de familii tătăreşti  şi 5 româneşti. Se află la 32 km, de Constanţa şi la 14 km. de Mangalia, nu departe de ţărmul Mării Negre.

Priveliştea satului îţi lasă o impresie tristă; însă în orice caz, mai bună faţă de alte sate tătăreşti din împrejurimi. Parte din oameni stau bine; sunt şi multi săraci, mai ales acum după războiu, căci Bulgarii nu i-au cruţat nici pe dânşii.

Satul. Când îl  priveşti, vezi o adunătură de case răzleţe şi mici. Pomi nu sunt mai de loc. Doar ici, colo, câte un salcâm mai dă puţină umbră. Totul îţi arată că ai de a face cu un popor de stepă.

Casa. La Tătari casa este construită din piatră sau chirpici (pământ frământat cu apă, paie şi balegă). Cimentul dintre pietre şi chirpici e de noroi Acoperişul constă din două sau mai multe grinzi, care merg paralel dela un perete la celalt. Peste grinzi şi pereţi ei pun căpriori oblici , care se încheie deasupra în unghiu.Tavan nu există.Peste căpriori se pun nişte lemne, iar deasupra lor stuf, scaeţi, sau cucută. Vine apoi un strat de paie, unul de pleavă, unul de cenuşe şi, în fine, unul de pământ galben. Se pune pământ galben din două motive: întâi pentru ca lutul galben, după ploaie, devine mai compact decât cel negru şi apoi pentru ca e mai frumos la culoare, zic ei, decât cel negru.

De obiceiu casa e impărţită in două camere, una numită "işcher-iui", serveşte ca odaie de dormit, de primit etc., fiind cea mai curată şi mai frumos înpodobită; cealaltă, numită "aiatiui", sau tinda casei, serveşte pentru trebuinţe casnice. Forma camerelor, în majoritatea cazurilor, e dreptunghiulară, având dimensiuni ce variaza intre 4 până la 5 metri lungime şi intre 3 până la 4 metri laţime. Inălţimea e de 2 până la 2½ metri.

Casa e aşezată întotdeauna cu faţa spre miazăzi şi faptul acesta are şi un temei religios de oarece mormintul profetului Mohamed se află spre sud, dar şi un temei geografic, fiindcă punând casa cu spatele spre nord, se apără mai bine de crivăţ. Casele lor au o singură ieşire. Camerele au câte o singură ferestruică; în tindă e abia· un ochiu de geam, sau lipseşte cu totul.

Soba este oarbă. Se încalzeşte cu paie, întocmai ca la Români.

ln totalitatea cazurilor e construită din bucăţi de cărămizi sparte, lipite· cu noroi. E aşezată chiar lângă uşe, în camera "işcher-iui".

Spaţiul dintre perete şi sobă serveşte ca loc de baie deoarece baia este necesară după fiecare raport ·sexual pentru ambii soţi. După, prescriptiile Coranului, baia se face cu apă caldă.Această cămăruţă de baie se numeşte "hamam".

ln casă, pe jos sunt rogojini  "casâr", iar dacă Tătaru e mai bogat, aşterne covoare "câlâm", însă sub covoare se află tot rogojini. Pe lângă pereti se află saltele mici de paie "ot-mindâr", ·iar deasupra lor altele de lână "giun-mindâr"', sau de fulgi de paseri "cuş-giun-mindâr".

De-alungul pereţilor, peste aceste salteluţe se înşirue nişte perne de perete „duoar-iastâc'', de care te razimi, sau pe care stai şi sunt nelipsite din· orice casă. De obiceiu în cameră se găseşte şi un scăunaş "cursin", întrebuinţat numai pentru lampă, sau pentru tava cu mâncare. Paturi n'au, căci dorm pe jos, pe rogojină. 

Pereţii sunt inpodobiţi' cu diferite ţesături şi mai ales cu batiste lucrate în culori vii şi bătătoare la ochi, numite "cevrea".ln mai toate casele tătăreşti în care am intrat, am  găsit o curătenie exmplarâ. Prin faptul că ei nu intră încalţaţi în casă,pot mai uşor să păstreze această curăţenie. Lumina in odăi e slabă, ca de crepuscul, din cauza ferestrelor mici.

Curtea. Locul dinprejurul casei mai rar e îngrădit. Obiceiul de a înprejmui grădina l-au luat dela Români şi alte neamuri creştine. Adesea prin curţile lor trec cărări, pe cari circulă oamenii din sat.

Curtea, dacă există, nu are nici o împărţire. Toate lucrurile gospodăriei sunt aşezate, sau svârlite înccace şi încolo, la voia întâmplării.Nu obişnuesc să pue zarzavaturi. în jurul casei, nici să sădeascăpomi. Nu le place umbra copacilor. Rar când găseşti câteun salcâm la ei.Lucrurile le lasă risipite prin curte, fără grije şi teamă, de oarece cazurile de furturi sunt foarte rare între ei.

Le plac vitele foarte mult şi le îngrijesc cu drag. Predilecţia lor merge mai ales în spre cai.Se vede în toale ale lor spiritul şi obiceiurile unui popor trăit în stepă şi în libertate.

După cum ciobanii noştri au o mulţime de porecle pentru oi, iar plugarii pentru vitele mai tot asemenea şi Tătarii. Pe cai s. ex. îi numesc mai adesea după culoarea părului, sau alte semne particulare. lată câteva porecle pe care le dau boilor : sarâ-baş = cap galben; cara-bageac = picioare negre; portocal= portocaliul; geainian = bou cu coarnele lăsate în lături; cabac=­ciutul, cu coarnele scurte; tz.:malac = un bou rotund şi plin la trup; ac-cuiruc = cu dalbul; ala:1ea =tărcatul; pâncÎâc = aluniul, de culoarea alunei; pamâc = bumbac, bou de culoarea bumbaculu i etc. , , . Iată şi câteva ,porecle pe care le dau cailor; arap=negrul: mali = murgul ; tort-baital = iapă murgă ; cherî-baital = iapămurg-închisă; aigâr: = armăsarul ; cara-baital = iapă neagră; cheri-mali = murg-închis; tarî-mali = cal murg; şali-baital =-iapă bălană; tapa! mali = cal schiop; şacal = breazul ; ţocâr =chiorul ; cula.:- şargul ; girţn-baital = iapă roaibă ; giren-mali=cal roib ; cara-mali = cal negru ; borll = surul ; sarî-cula = şargul-galben_ etc. După cum se vede, .ei numesc caii lor după culoareapărului, sau după vre-un semn particular. 

Să se observe însă că cuvintele specific tătăreşti pentru cal şi iapă sunt tocmai  acelea pe care ei le întrebuinţează astăzi mai puţin  mali=cal şi baital = iapă.

Am spus că Tătarii au o predilecţie deosebită pentru cai. Este o fală pentru ei să aibă cai mulţi, buni şi frumoşi. Intrecerile cu caii fie călare, fie cu căruţa, joacă un mare rol la ei. Când un tătar merge pe drum cu căruţa şi un altuI îi trece înainte, fiindcă are cai mai buni, el se simte foarte mâhnit şi dă bice cailor, de necaz, ca sa meargă mai repede.

Despre taiatul vitelor. Când un Tătar are o vită bolnavă, oaie, vacă, etc., imediat o taie şi o întrebuinţează la mâncare. Mortăciuni ei nu mănâncă.

Cu prilejul marilor sărbători ale Baeramului, Tătarii obişnuesc să taie câte o vită: de obiceiu o oaie. Atunci ei chiamă un hoge, care face rugăciunea asffel : stăpânul ţine vita de urechia dreaptă cu mâna, iar hogea o ţine de urechea stângă şi-i citeşte o slujbă. După aceea vita este tăită şi hogea ia ca dar „bacşiş" fie pielea, fie puţină carne, fie bani. Solemnitatea·aceasta are ceva din sacrificiile antice.

ln altă vreme a anului, în afară de sărbătorile Baeramului, sunt rari cazurile când un Tătar chiamă pe hoge ca să citească slujba vitei, înainte de a fi tăiată.

Trebue să facem o rezervă în ce priveşte pe Nohai. Acest neam de Tătari, dacă găsesc o vită moartă, fie şi cal, căci ei mănânca şi cai,  o duc frumos acasă şi o căsăpesc, gătind din ea mâncare aşa cum le place lor. Ba ceva mai mult, până acasă mai târăsc vita şi prin ţărâna drumului, dacă n'o pot duce pe sus. In unele părţi însă e necesară o citire a hogii.

Bucătăria. Nutrimentul principal al Tătarilor este carnea şi pâinea. ln genere ei se nutresc mult mai bine ca Românii. Aluaturile joacă un mare rol în hrana lor. Dintre mâncări, cea mai preţuită de dânşii este "caşic-borec". Acest nume este cam „fără perdea", cum zice Românul, de oarece "caşic" însemnează lingură, iar "borec" - organul  sexual al femeii.  Mâncarea aceasta se prepară · astfel, se întinde coca, frământată cu ouă, pe o masă, întocmai ca foaia de plăcintă; se taie apoi în bucăţele de formă pătrată, având fiecare lature de 5 cm. Pe urmă pătrăţelele se îndoaie în forma de pungă şi se pune în ele ca ne crudă, tocată foarte mărunt. Carnea poate fi de vacă, de oae, etc. In urmă se pun aceste pungi intr'o tingire în care clocoteşte apa şi se lasă să fiarbă bine. ln fine, peste fiertură se toarnă iaurt şi mâncarea e gata.

Mâncarea „tabac-borec" se prepară exact ca şi „caşic-borec" cu deosebire că· la urmă pungile  cu carne sunt scoase din apă, puse într'un alt vas ·şi apoi amestecate cu, iaurt, unt topit şi usturoi. Cuvântul „tabac" însemnează farfurie; iar borec ca mai sus.

Mâncarea ,,cobete" se face astfel : se pune într'o tavă o foaie  de cocă unsă cu unt, întocmai ca la plăcintă. De-asupra se întinde un morman de came, fiartă de mai înainte, tocată şi amestecată cu orez. Peste carne se aşterne o foaie groasă de cocă, de asemenea unsă cu unt. Apoi se pune să se coacă sub ţest.

Mâncarea "Şer-borec" se prepară astfel: Se taie bucăţile de cocă în formă rotundă, având diametrul cam de 15 cm. ln ele se pune carne nefiartă şi apoi se îndoaie foile de-a lungul diametrului si se lipesc la extremitaţi. Bucatele astfel pregătite se prăjesc bine în unt şi mancarea e gata.

La mâncarea numită „Salma" trebue făină bună. Foile de cocă sunt tăiate în bucăţele mici, de formă pătrată, cu laturea cam de 5. cm. Aceste bucăţi se fierb în apă, apoi se scot şi se pun în alt vas, unde sunt amestecate cu unt topit, iaurt. şi usturoi.

Toate aceste mâncări sunt din grupa aluaturilor. Ele servesc şi ca pâine şi ca "udătură", în hrana lor zilnica.

Tătarii mai sunt specialişti şi în prepararea pilafurilor şi a altor mâncari. Mai e vrednic de notat că ei lasă ardeiul roşu - cel iute - să se usuce bine, apoi îl pisează mărunt ca făina. Acest praf de ardei îl pun în mincare, mai ales în ciorbă, ca să-i dea un gust bun.

Despre băuturi. Tătarii nu obişnuesc băuturi fermentate.Puţini dintre ei fac. exceptie. Nu beau vin,. însă beau must (iuzum-su-zeamă de struguri). Imediat. ce mustul începe să fermenteze pentru a se preface în vin, Tătarul este oprit de Coran să-l mai· bea.

Uneori obişnuesc să facă bragă (boza), pe care o prepară din mălai (malai) din făină de grâu arnăut (arnăut-un), sau din meiu (tarî).

Din lapte (siut) Tătarii prepară ca şi noi lapte acru (catâc), brânză (penar), unt (sarî-mai) şi lapte acru sărat (tuslu-câtâc),Acest lapte acru sărat se prepară astfel:  laptele acru se strecoară, printr'o cârpă curată, albă şi ceea ce rămâne după ce s'a scurs zerul, se. amestecă cu  sare (tuz) şi se pune într'un vas, borcan, sau butoi, după cantitatea ce o are omul. Apoi ei  mănâncă acest .lapte acru sărat, amestecându-l în ciorbă, sau în diferite mâncări.

Despre procurarea apei. Din cauză ca adâncimea fântânilor variază între 35-55 m., unele ajung până la 60 m,- apa, se scoate cu burduful (copca) din fântână (cuiu). Fântâna are scripete  pe care umblă funia (şijam); iar funia este trăsă fie prin ajutorul  unui cal, fie cu un aparat rudimentar, numit "Kelebe", pe 'care-l învârtesc doi, sau mai mulţi oameni. Funia se înfăşoară în jurul "Kelebe"-ului şi astfel burduful e tras  din fântână.

Despre  agricultură. Dintre cereale Tătarii cultivă mai cu deosebire orzul. (arpa), care la dânşii are o dublă întrebuinţare pentru facerea pâinei şi pentru· hrana cailor: Un alt.motiv ar fi şi faptul că în arie (harman) se treeră mult mai uşor decât grâul  şi celelalte cereale.

Grâu nu cultivă decât pentru strictul necesar, ca să aibă în diferite ocaziuni făină mai bună decât cea de orz, şi ca să nu-i piardă samânta. Cultivă şi porumb insă în cantitate neînsemnată. Mămăliga, pe care de, obiceiu o consumă.Românul, ei o numesc "caceamac"

Secerişu orzului, sau grâului ii fac de obicei cu coasa(şalgî), însă în timpul din urmă s'au deprins cu maşinile de secerat, care-i  scutesc de prea multă oboseală. După ce seceră, ei nu obişnuiesc să facă snopi, sau clăi, ceea ce înseamnă o cheltueală prea mare de energie ci fac nişte căpiţe otova. Cu chipul acesta însă, se  risipesc multe spice şi productia la hectar iese mai mică.

La taiatul cocenilor de porumb se servesc de secera (orac). Când secerişul îl fac cu secera, ei pun în mâna stângă un fel de mănuşe numită "parmac". Acest parmac e ,de lemn, în forma a două degetare lungi în  care vâră degetul, aratator şi mijlociul, ca să nu le taie secera. In acelaşi timp au pe podul palmei stangi o placa de lemn pe care, o ţin strâns cu cele două degete arătător şi' mijlocaş,în care se află introdus parmacul de· lemn. E de notat că acest parmac e mai întrebuinţat de lipoveni decât ·de Tătari, cari l-au împrumutat dela ceilalţi. Răspândirea parmacului  e mai· ales în ţările din jurul Mediteranei. 

In jurul casei Tătarul nu cultivă nimic. Zarzavaturile le cumpără dela grădinari. In toată munca sa Tătarul e stapânit de gândul cum ar termina mai repede şi mai cu uşurinţă. Atenţia lor principală se îndreaptă spre creşterea vitelor: mai ales a cailor şi oilor. Tătarii din Pervelia se simt atraşi către negoţ.

Despre inbrăcăminte. Tătăroaicele nu obişnuesc a ţese stofe, sau pânză în casă. Tot ceeace le trebue pentru îmbrăcăminte, cumpără dela oraş: stambă, aţică, postav etc., iar hainele, şi le fac in casă ·cum se pricep.

La barbaţi. Tătarii au trei feluri de cămăşi şi anume:

1) şcolmec, un fel de cămaşe, care se'nchee pe umărul stâng;

2) ilec, cămaşe ce se închee în faţă, de-alungul pieptului ca la Români ;

3) colec, o cămaşe mai lungă, încheiata într'un singur nasture.

Dintre aceste trei, şcolmecul e purtat mai ales de flăcăi. El este brodat cu multe flori în faţă. Bătrânii poartă ilecul, care e mai simplu ; iar femeile poartă colecul cel lung.

ln cap bărbaţii pun fesul, (fes, sau pes), peste care leagă o  făşie lungă şi lată de diferite culori, turbanul,  căruia ei îi zic „Sarâc", sau „Palila". Cu denumirea de palila ei mai indică şi flaneaua de lână, sau de bumbac, pe care o îmbracă pe corp.

Au şi ismene,cărora le zic „ştan". Peste „şeolmec", sau „ilec", îmbracă o haină numită „giachet"; iar peste ismene îmbracă pantaloni largi numiţi „şalvari". Iarna mai pun pe ei nişte cojoace mari, cu lâna pe dinăuntru, pe cari le numesc „ton". ln picioare poartă ghete "condra", ori galenţi cu tălpile de lemn, "Tabaldrâc".

La femei. Femeia se îmbracă cu cămaşa „colec", care cade până la genunchi şi se'nchee la gât cu un nasture. Pe cap se leagă cu o basma "câicşa", iar când este frig, cu o brobodă de lână ,"şal". Babele se leagă pe cap şi fălci cu o basma numită "başârti"  sau "marama". Peste "colec'' ele îmbraca o haină subţire "giachet" peste "giachet" pun capot lung până la pământ „paşalî", iar peste "paşali", când se duc în vizită, sau la plimbare, pun un al doilea capot, lung de asemenea până la pământ, şi de culoare neagră, cu puţine excepţii, numit "şaşap".

De "şaşap" se leagă sus la cap, un văl tot de culoare neagră, numit "iuspeşe", cu care-şi acopere în întregime obrazul, ca să nu fie văzute de străini. Ca şi bărbaţii, femeile poartă ismene largi, numite „ştan".  Ciorapii, "ciorap", şi-i leagă cu o bendiţă frumos lucrată în culori "ciorap-ban". In picioare poartă ghete „condra", iar acasă încăltăminte cu tălpile de lemn „tabaldrâc".

Despre podoabele femeeşti. Femeile, în special cele tinere precum şi fetele, se încing peste mijloc cu u'n fel de brâu de argint (colan), frumos lucrat şi împodobit, numit în limba lor „Caucaz-cuşac". Acest Caucaz-cuşac e lat cam de vre-o 6, 8 cm.; iar de lung; cât poate cuprinde o femeie. El se închee cu niste catarame în faţă. La gât fetete mai ales poartă „gurdila": o salbă de bani de aur(altân). La mâni poartă brăţări: ,"blezâc"; în degete câte un inel "iuzuc"; iar în urechi cercei; ,"sârga". Mai toate aceste giuvaeruri sunt facute din argint: ,"gumâş". 

Lucruri de casă care nu se văd la Români. Tătăroaicele lucrează foarte frumos unele lucruri pe care, de obiceiu fata, când se mărită, le dă în dar "bacşiş" oaspetilor. lată câteva din aceste lucruri :

"Cevre" e o batistă brodataă în felurite culori., cu flori şi desenuri.

"Cse": e un covor de perete, lucrat numai in  flori, cu culori foarte bătătoare la ochi.

"Marama" : este un şervet lung de 1 m. 50 şi lat cam de 40 cm. Şi acesta e lucrat în flori. De notat că în unele părti.româneşti, femeile  noastre îşi acopere capul cu nişte ştergare lungi, lucrate cu flori şi fluturi, numite "marame". 

"Şerbenti"' e tot un ştergar dar mai lat, mai lung şi mai rumos decât „marama"..

"Câbras" eşte un covor de perete cu anumite înflorituri

Cu ocazia nunţii, mireasa trebue să dea soacrei noua bucăţi, între care trebue să intre „o cevre", o „cse", o „marama" un „şerbentî", precum şi cămaşa „colec" şi covorul câbrâs. Toate acestea, legate şi cusute la un Ioc, sunt darul soacrei şi poartă numele de "tocâz".

"Macat" e un soiu de scoarţe ordinare, care se pun pe jos în casă. E de notat că în româneşte, în unele părţi, scoarţele se numesc „macat".

Obiceiuri la naştere. Când naşte o femeie, trei zile nu intră la ea decât femeile şi moaşa. A treia zi tatăl face o masă la care chiamă prietenii şi vecinii, precum şi doi hogi.

Un hoge, cel mai mare în grad, întreabă pe tatăl copilului ce nume voeşte să-i dea? Apoi scrie acest nume pe o hârtie. După aceea întreabă pe mamă şi în urmă pe o rudă. Şi aceste două nume din urmă sunt scrise pe câte o hârtie. Apoi hârtiile sunt îndoite şi tatăl sau mama trage la sorti un bileţel. Numele ieşit la sorţi rămâne definitiv numele copilului, în semn că acela îi este norocul. După aceea hogea ia copilul în braţe şi-i strigă tare de trei ori numele la ureche. Aceasta este toată ceremonia botezului, care, de fapt, nu se poate numi botez. Hogea nu eliberează niciun certificat.

Despre purtarea numelui. Un Tătar se numeşte după numele său de botez şi după numele, nu pronumele, tatălui său. s. ex.

Bechir Abdulah (tatăl)

Enan Bechir (fiul)

Emurla Enan (nepotul)

Cadâr Emurla (strănepotul) etc.

Adică niciodată nu se transmite din generaţie în generaţie un nume de familie; ci numele tatălui devine pronumele fiului.

E ca în vechile noastre obiceiuri, când se zice: Ion al Anicăi, Ghearghe al Ioanei, Vasile al lui Stroe, Badea lui Ghilău, etc. de unde se vede că la noi . adesea pronumele este luat şi după numele mamei.

Uneori se obişnueşte a se purta, pe lângă numele tatălui, şi acela al bunicului. S. ex.: Emurla Enan Bechir, ceeace însemnează:

Emurla fiul lui Enan fiul lui Bechir.

La primarii notarii nostri obişnuiesc a păstra acelaş pronume pentru toţi Tătarii ce 'descind din, aceeaşi familie. De aceea în acte vedem scriindu-se :

Bechir Abdulah (tatăl) 

Enan Abdulah (fiul) 

Emurla Abdulah (nepotul) etc. ·

ceeace este împotriva obiceiului tătăresc. lată acum şi un tablou de numele· tătăreşti cele mai obişnuite, atât la bărbaţi, cât şi la femei: 

La bărbaţi: Abseileam; Apti, Abdulah, 'Ali, Agiomer, Acmanbet, Abdurahman, Abdulha:i, Achif, Aci, Achic, Bari, Boraş, Bechir, Boracai, Burmanbet, Baubec, Becmanbet, Curt-amet, Curti-veli,  Calivet, Culamet, Cheşpi, Cherim, Cadâr, Coduz, Curt-Emin,Cadri-Seit, Duagi, Esad, Enan, Emurla, Giumali, Gel-manbet, Gafar, Geudet, Hagi-Ali, Hagi-Gheldi, lusuf-Zedin, laia, lbadula, Mosin, Mubin, Miuniuiup, Men;igi, Ma.laş, Muterem, Negip, Nail, Nebi, Niat, Nasurla, Osman, Oroz-A\li, Oteghin, Peta, Pevat, Rasim, Regep, Rasla, Rainaz3n, Riza, Sali, Seitgean, Sâdiec, Septar, Semetula, Şabdin, Şerafetin, Şeuchi, Şefchet, Şerpi, Şagan&i, Şerpegean, Teufic, Tasin, Zechiria, Zevri, etc.

La femei. Aliume, Alie, Alipe, Atie, Aişe, Caliufe, Cadrie, Curtuze, Chianie, Esma, Mâniire, Muspiure, Mediine, Mensare, Negie. Omârzade, ·Refica, Sahrie, Şucurie, Teslime, Tiipe, Urie, Umie, Zechie, Zelcade, Zemine etc.

Circumcisiunea. Băieţii sunt tăiaţi împrejur la vârsta de 6-15 ani. Cu această ocazie Tătarii fac serbare mare, la care au loc lupte "pelivanlâc"  intre flăcăi.

Femeia. Faţă de bărbat, femeia -se găseşte în stare de inferioritate. Ea n'are voe să participe la adunări în care sunt  bărbaţi. Când vin oaspeţi în casă, ea trebue să treacă în altă cameră şi să mănânce singură. De asemenea n'are voe să intre în geamie, nici si ia parte la înmormântări. E de o ignoranţă şi de o lenevie ne mai pomenită. De altfel şi bărbatul îi atribue un rol inferior. El e convins ca femeia „n'are altă menire decât să facă copii şi să şadă sau să serveasră mâncare bărbatului".

Pe Tătăroaică o găseşti mai în totdeauna la vatră cu nasul în cenuşe şi în gură cu o lulea cât toate zilele. De curătenie nu se prea îngrijesc. De multe ori le vezi cu părul în neregulă, încâlcit, nepieptănat şi căzând unsuros pe umeri. Sunt printre ele şi femei frumoase şi curate la port; dar in majoritatea cazurilor ele lasă mult de dorit.

Mai in toate casele tătăreşti sunt insecte, care se ţin de Tătar ca scaiul de coada calului, cum zice Românul. Un fapt care vorbeşte dela sine şi care arată starea de inferioritate a femeii faţă de bărbat, este următorul : în noaptea nunţii, când mirele şi mireasa se văd pentru prima oară singuri într'o cameră, ca soţ şi soţie, femeia se scoală în picioare înaintea bărbatului şi-i sărută mâna, în semn de supunere.

ln căsnicie femeia nu se opune voinţei soţului ei, ci ascultă de orice hotărâre a lui. La Tătari divorţurile sunt foarte rari.

Despre nuntă. Când un flăcău (delican) vrea să se însoare, trimite la fata (câz) pe care, doreşte să şi-o ia de soţie, un bătrân, care să înştiinţeze despre asta pe părinţi. Părinţii fetei, dacă nu vor s'o dea, invoacă diferite pretexte: ba că fata este. mică, ba că una, ba că alta; nu-i spune niciodată în faţă că nu i-o dă. In cazul când primesc, spun că  să mai vadă, să se mal gândiască. După ce bătrânul, trimisul flăcăului, pleacă, părinţii fetei se sfătuesc cu toate rudele lor ca să vadă ce este de făcut. Atunci ei cercetează foarte mult starea şi firea părinţilor flăcăului, căci Tătarii în această privinţă se conduc după două proverbe :

Alma terecten irac diuşmez.

adecă: 

Mărul nu cade departe de pom.

şi: 

Atadan bala tousa igî

Ata iolun cusa igî.

adecă :

Se nasc copii buni

Dacă tatăl este bun.

După ce părinţii s'au sfătuit, s'au învoit şi au hotărât împreună cu rudele, trimit ştire fiăcăului că este primit ca ginere. Atunci flăcăul trimite din nou pe bătrân la viitorii socri. Aceştialaolaltă fixează suma cu care trebue cumpărată fata şt totodată fixează şi ziua când trebue înmânată. La termenul hotărât moşneagul aduce banii din care însă plăteşte numai o arvună .. Dacă s. ex. suma a. fost fixată la 1000 lei, - 700 se dau sub numele de "mer". Mer este un cuvânt arab din Coran, al cărui înţeles Tătarii nu-l cunosc. Restul de 300 de lei se dă sub numele de "siut-acî"', adecă datoria laptelui.

Niciodată acest siut-acî nu poate .. întrece în sumă "mer"-ul, ci totdeauna e mai mic. Din banii pentru siut-act poate să ia şi mama fetei. Restul, împreună cu „mer", se preface în galbeni pentru salbă „gurdila" şi se pune la gâtul fetei ca zestre. Salba are o anumită destinaţie: ea va servi ca bani de cheltuială la înmormântarea fetei.

Deci, prin „siut-acî" se-plăteşte laptele supt de fată dela sânul mamei sale, iar prin „mer" se plătesc cheltuelile de înmormântare ale fetei înainte de căsătorie.In cazul când flăcăul plăteşte toată suma: şi mer şi siut-aci, iar părinţii nu fac fetei salba datorită şi, dacă peste câţiva ani moare femeia, bărbatul nu mai e obligat a plăti pentru înmormântare, ci chiamă pe părinţii soţiei sale şi, obiectându-le că au mâncat banii „mer", ii sileşte să suporte cheltuelile necesare. 

Dacă părinţii femeii nu vor, Tătarul poate să-şi arunce soţia moartă în drum şi să nu mai aibă nici o grije, căci şi socrii săi n'au făcut salbă fetei. Dacă flăcăul plăteşte banii „mer" şi „siut-acî" şi apoi strică vorba, nemai voind să ia ,fata, el nu are drept sa  ia înapoi nici un ban ; iar dacă fata strică vorba, este obligată să restitue flăcăului toţi banii daţi.

In caz când ambii tineri se plac şi se iau, în ziua când flăcăul trimite banii, fata trimite flăcăului o batistă (cevre), sau chiar un "tocâz", sau şi mai multe. Tocâzul se compune din nouă bucăţi între care intră: ştan = ismene, ilec = cămaşe, cevre, batistă etc. dărueşte fetei şi socrilor săi câte o pereche de ghete "condra", fes, cămăşi, etc. Totodată îi inştiinţează ·printr'un om asupra zilei fixate pentru nuntă şi plăteşte si restul din suma ce o datorează-; dacă cumva a dat numai o arvună. ln  tot timpul acesta flăcăul şi cu fata nu se văd unul cu altul.

Nunta ţine câteva zile. lncepe totdeauna Joia şi se termină Sâmbăta.

ln ziua nunţii mirele trimite la mireasă un „vechil" reprezentant însoţit de doi inşi, cari se numesc "şaid" = martori. Aceştia, împreună cu martorii miresei merg la ea şi o întreabă de trei ori dacă vrea să ia pe flăcăul cutare. După ce fata răspunde de trei ori că "da!", cei trei martori ai mirelui împreună cu tatăl şi martorii miresei merg la hoge, care consfinţeşte căsătoria, fără ca mirii să fie de faţă. Aceasta se  petrece Joi. 

A doua zi, Vineri, fata, vine la mire intr'o căruţă cu totul acoperită. Lângă ea şade o femeie, cea mai apropiată rudă, iar caii sunt mânaţi de un bărbat, ruda cea mai apropiată, s. ex. un frate, dacă are. In urmă vine şi mama fetei în altă căruţă.Când ajung la casa ginerelui, scot oiştea dela căruţă şi bagă căruţa, puţin pe gura uşii. Pe urmă, un flăcău, care totdeauna e, fratele fetei, sau ruda cea mai apropiată, ia mireasa în braţe pe sus şi o vâră în casă fără ,să atingă pragul.

Camera în care o duc pe mireasă e despărtită în două printr' o. perdea ; de o parte a perdelei stă mireasa pâna seara, iar de altă parte şed numai femei, rude de ale miresei, care au adus- o, impreună cu mama ei.

Ginerele îşi adună prietenii, între cari pot fi şi oameni însuraţi, dar mai tineri şi face o masă în alta parte a casei, în alta cameră. Acolo se cântă cântece diferite, unele religioase.In timpul zilei cântă "daula", adică toba cea mare, însoţită de -un clarinet ce-ţi sparge urechile, iar flăcăii se iau la trântă: "pelivania" sau „pelivanlâc".

Seara are loc întâlnirea mirilor. Atunci o femeie dă din partea miresei fiecărui flăcău câte o batistă ,,cevre", pe care ei o leagă la. cap, sau la mână. ln urmă ginerele este bărbierit. După aceia flăcăii cântă cântece religioase. In acest timp mirele sărută mâna părinţilor săi şi apoi a rudelor. Apoi pornesc spre mireasă.

Când s'aude , venind mirele în cântecele religioase ale flăcăilor, femeile şi mama fetei ies afară, iar în cameră.rămâne numai mireasa cu două femei, care trebue să ţie de perdea. lnainte ca mirele să intre în camera miresei, parinţii şi rudele ii pun bani prin toate buzunarele. Apoi hogea face o rugăciune:Ginerele intră înăuntru ca om însurat, flăcăii stau în prag şi în sală. Acolo un om însurat face o rugăciune împreună cuaceşti flăcăi. Pe urmă ies toti afară, lăsându-l pe mire singur. Atunci flăcăul păşeşte spre perdeaua care împarte cameraîn două şi pe care o ţin cele două femei. Acestea nu-i dau drumul,până ce nu primesc „bacşiş", iar mirele este nevoit să le dea bani mulţi, până să scape de ele. 

Cu acest prilej voiu povesti o anecdotă :

Odată un flăcău însurându-se şi voind să ridice perdeaua, o femee n'a voit să dea drumul perdelei cu tot bacşişul primit, având intenţia să-şi bată joc de flăcău şi să-l zăpăcească.  Atunci flăcăul încuie uşa cu cheia, însă oamenii de afară începură să strige că ce face cu două femei de-odată? De ruşine, tătăroaicacare se apucase de glume, dete drumul perdelii şi ieşi afară.

După ce flăcăul rămâne singur, el ridică perdeaua şi trece la mireasă. Aceasta se ridică în picioare înaintea lui, 'îi urează "echium-seleam" = bine ai venit şi îi sărută mana, în semn desupunere şi inferioritate faţă de bărbat.In cazul când fata nu e virgină, nunta se strică şi părintii trebue să restituie flăcăului banii plătiţi pentru "mer" şi „siut-acî" împreună cu toate celelalte cheltueli prilejuite de nuntă.

Dacă după câteva luni dela nuntă femeia moare, părintii au dreptul să ia înapoi dela bărbat toată zestrea ce au dat-o fetei lor. ln tot timpul nunţii şi câteva luni după aceea, camera mirilor stă împodobită frumos. Toţi pereţii sunt numai "cevre-le" înflorate. 

Inmormântarea. Când moare o femee, o scaldă o altă femeie, iar când moare un bărbat, îl scaldă hogea. La cimitir femeile n'au dreptul să meargă, ca să însoţească mortul spre locaşul de veci, ci numai bărbaţii.  Groapa mortului se sapă astfel : mai întâi se sapă o groapă' ca şi la noi; apoi se scobeşte în laturea de est a ei un cotlon subteran, în care -se vâră mortul cu capul înainte, înfăşurat numai într'un giulgiu,  o pânză  şi fără sicriu. Mortul însă nu e aşezat cu faţa în sus, ci intr'o rână, ca să privească spre Miazăzi spre Meca, unde se află mormântul profetului lor Mohamed. După ce mortul este aşezat în bolta aceia, gura boltei se astupă cu scânduri şi paie, iar groapa se umple cu pământ.

O vizită la un Tătar. Un Tătar consideră o cinste faptul că cineva se duce să-i viziteze casa. El nici odată nu spune că te-ai dus să mănânci, sau să dormi la el, ci spune că te-ai dus să bei apă din vasul lui. Am intrat de multe ori în casele Tătarilor şi în totdeauna am fost înştiinţat şi poftit mai dinainte. 

Când intri în casa unui Tătar, păşeşti mai întâi în tindă, unde eşti primit de bărbat. Nu mi s'a întâmplat niciodata să fiu primit de femeia gazdă. In tindă trebue să te descalţi, căci Tătarii niciodată nu intră încălţaţi în casă, Poţi însă foarte bine să rămâi  în ciorapi sau in picioarele goale. Dacă eşti un personaj însemat, ţi se oferă locul din fund, aşa încât să fii cu faţa spre uşe.

Tătarii n'au paturi, nici scaune. De jur împrejurul odăii, jos; pe lângă pereţi, sunt aşezate perine frumos lucrate, pe care stai turceşte, cu picioarele încrucişate; iar în mijloc sunt aşternute covoare frumoase.

Când intri in casă, bine îrţeles că dai bunăziua; sau  buna seara, după cum este vremea; la care ei îţi răspund urându-ţi bun venit. Obiceiul este însă ca, imediat ce te-ai aşezat jos pe perină, turceşte, ceremonia să se repete, însă de astă dată ei, îţi dau bunăziua sau bună seara, urându-ţi bun venit! la care t.u trebue să răspunzi.

După aceea ţi' se,·aduce dinainte o farfurioară - drept scrumieră - şi tabacherea cu tutun. Dacă în timpul vizitei la un Tătar, faci ţigare din tutunul tău, lăsând la o parte tutunul gazdei, aceasta este o notă rea din partea ta. Pe urmă vine cafeaua.

Totdeauna, când ţi se aduce cafeaua, sau apa de băut, omul vine cu ceaşca sau cana în faţă, se înclină puţin, duce mâna dreaptă la inimă cu palma lipita de piept, iar cu stânga îti întinde obiectul.

Casele lor în interior nu au tavanul orizontal, ci ţuguiat in linie frântă. Acoperişurile, împreună cu partea lor inferioară, sunt la fel cu ale bordeelor săpate în pământ.. Totuşi camerele sunt  curate şi plăcute la vedere. După cum am spus, de jur împrejur au perine frurnos lucrate, iar pe jos sunt covoare. Peretii sunt împodobiti cu diferite ţesături, cusături şi alesături în stil oriental: batiste, şervete, covoraşe; iar pe nişte grinzi, ce merg paralel dela un parete la altul, sunt înşirate batiste frumos impodobile şi brodate. Toate se caracterizează prin combinaţia culorilor foarte vii şi ·bătătoare la ochi. Ele se numesc în genere "câlim", de unde cred că vine şi cuvântul nostru de „chilim", prin care se indică „scoarţele" şi „alesăturile".

De cele mai multe ori, când eşti în "musafârlâc" la un Tătar, ţi se aduce să mănânci. Mâncarea e pusă pe o tava de aramă, sau de tinichea, aşezată pe un scăunaş. Cei cari mănâncă se„ aşează turceşte jos, în jurul tăvii. Ei nu obişnues  furculitele şi trebue să mănânci cu mâna, sau, cum zice Românul, cu „gheruliţa".

Mâncările lor înnoată în unsoare, unt, ulei, ori seu. Se spune ,în general, Tătarii mănâncă carne de cal. Nu toţi Tătarii mănâncă carne de cal, ci numai aceia carora ei le zic Nohai.

După cum noi Românii ne împărţim în Olteni, Munteni, Moldoveni, Ardeleni, etc., tot aşa şi Tătarii se împart în: Taţi, Chirghizi, Başchiri, Nohai, iar dintre toţi aceştia numai Nohaii mănâncă carne de cal.

Bucătăria Tătarilor este destul de bogată şi ei gătesc mai ales bucate de acelea, la care n'ai nevoie de pâine, ci care se mănâncă goale, de oarece sunt făcute în, aşa fel - din făină  şi carne, încât nu simţi nevoia pâinii. Despre numele bucatelor şi felul cum se prepară am vorbit pe larg în altă parte. De altfel Tătarii ştiu să pregătească pilafuri gustoase, scăldate în unt. Când este o masă mare, sau când, gazda are, îţi dă rachiu, vin insă nu, pentru ca nici ea nu bea, fiind oprită de Coran. Cunosc însă mulţi Tătari, dintre cei tineri mai. ales, cari beau şi vin şi mănancă şi carne de porc.

Dar, să mă întorc la ,"musafârlâcul" meu din casa Tătarului. E de notat că femeia nu se arată mosafirilor niciodată, ne cum să stea laolaltă cu bărbaţii; trăeşte în stare de inferioritate faţă de sotul ei. De altfel, când umblă prin sat, femeile şi fetele umblă descoperite la faţă, adică îşi dă la o parte vălul de pe obraz. Inainte şi după masă ţi se dă să te speli pe mâini. După ce ai mâncat, imediat ţi se dă cafea şi tutun. Cafeaua este sau "şecherle", sau "sade". Şecherle este cafeaua fiartă cu zahărul ei; sade este cafeaua amară, la care ţi se dă o bucata de zahăr, pe care o mesteci în gură în timp ce bei cafeaua.  După câtva timp, în care se vorbeşte de toate, între altele şi de ceva "politică", pleci luându-ţi rămas bun şi ducând cu tine ceva din parfumul orientului.

Despre Tătarii numiţi Taţi. După informaţiile pe care le am, se zice că în Crimeea, intre alte triburi tătăreşti, precum sunt Nohaii, Başchirii etc., mai  sunt şi cei din neamul "Tat" pe seama cărora ceilalţi Tătari spun o mulţime de anecdote, ca să ironizeze inteligenţa lor. Totuşi între Taţi şi ceilalţi Tătari se fac căsătorii, nu şi poartă duşmănie şi nu se consideră unii superiori altora. ln satul Pervelia sunt câţiva Taţi, cari stau bine. 

Dintre anecdotele puse pe seama lor, voiu reda cateva, pe care le-am auzit dela ceilalti Tătari.

Iepurele. Un Tătar din neamul Tat, numit Curt-Veli, a prins intr'o seară un iepure, viu-neatins. El avea o curte fără poartă. Doar într'un loc al gardului se afla un spaţiu mic pe unde intrau şi ieşiau oamenii.Curt-Veli dete drumul iepureiui în curte şi în deschizătura gardului puse un jug de boi, gandindu-se· că astupă bine locul şi că iepurele n'o să poată ieşi.A doua zi de dimineaţa, Curt-Veli îşi căută iepurele, dar iepurele nicăeri. Se duse la. gard jugul la locul lui. Atunci cu degetul la cap, chibzui el:

- Prin golurile jugului ca să iasă ... n'a putut ieşi Atunci .. n'a  putut ieşi decât prin găurile resteelor (cuiele/barele laterale ale jugului n.r.)!

Măgarul. lntr'o zi un Tătar din neamul Tat prinse un măgar. Neştiind ce este acela, strânse tot satul la sfat. Toti se întrebau:ce să fie? Ce să fie? Atunci unul mai bătrân dintre ei îşi dete cu părerea :

- Nu poate fi decât un strămoş de al iepurelui, căci are urechile mari ca şi acesta.

Şi toţi au crezut.

Cămila. lntr'un sat de Taţi, un om bogat avea o bostănărie. In acelaş sat trăia şi moş Rifat, un bătrân care trecea drept cel mai deştept om din împrejurimi şi la care alergau cu toţii să-i ceară sfatul, ori de câte ori se aflau intr'o încurcătură. lntr'o zi intra în bostănărie o cămilă. Păzitorii îngrozţi, nu ştiau cum s'o dea afară. Se gândeau ei: dacă ar goni-o dinnapoi, are să calce şi alţi pepeni şi alte vrejuri pe lângă cele pe care le-a stricat când a intrat. Ce-i de făcut ?

Alergară la stăpân şi-i povestiră pătania ; iar acesta îi mână la moş Rifat, deşteptul satului, ca să-i ceară un sfat. Acesta, după multă chibzuială vorbi :

- Duceţi-vă, legaţi cămila de câte patru picioare, trântiţi-o jos, înhămaţi ·la ea patru cai şi scoateti-o târâş din bostan afară.

Mai adaog aci încă câteva note şi observaţii asupra Tătarilor din Pervelia.

Sânge nebun. , Tătarii zic la flăcău, "delican", cuvtânt care insemnează sânge nebun, fiind compus din două vorbe!, deli -nebun şi can sau canâ - în dialect - sânge. In locul cuvântului nostru de flăcău, care sună cam rece, ei zic prin unnare delican şi astfel, În mod poetic, îti  redă toată vigoarea şi năvălnicia ţineretii.

Despre frumuseţe, sulimanuri etc. La Tătari  bărbaţii nu întrebuintează niciun mijloc arfficial de înfrumuseţare;  femeile însă, chiar din frageda copilărie. Ele îşi văpsesc părul şi sprincenele : părul de obiceiu în  roşu, iar .. sprincenele în roşu şi negru. Unghiile şi podul palmelor de asemenea şi le colorează în roşu.  Flăcăilor le plac fetele bălane, cu parul roşu şi sprincenele negre. Fetelor le plac flăcăii bruneţi, cu sprincenele negre imbinate. In privinţa aceasta am făcut odată mult haz.

Mă im prietenisem cu un flăcău tătar care devenise un "alterego" al meu. Odată el îmi spuse şiret:

- Domnu Dascal, ala pete (fete) mult place la tine. La tine este "cara" (= negru, brunet) şi sprincena mult este, bre. Pacat nu este Tatar. Vrea să-mi spue că m'au plăcut tătăroaicele fiindcă sunt brunet şi am sprincene groase şi că ... păcat că nu sunt Tătar.

Vendetta. Am în şcoală im băiat sărac de Tătar, al cărui tată a fost împuşcat de un om din sat la retragerea din 1916. Odată cu el au fost împuşcaţi şi alţi Tătari, cari sunt îngropaţi în marginea satului.Am întrebat odată, întamplător, pe un tătar din sat, care ştia bine româneşte, dacă n'a încercat cineva să răzbune pe cei morţi. El mi-a răspuns că nu ; dar copiii celor morţi, când vor creşte mari, au datoria să răzbune moartea părinţilor lor.

Rugăciunea. In a doua jumătate a lunii Noembrie 1919 eram aşa de bolnav, încât zăceam în nesimţire. Multora dintre Tătari le părea rău, fiindcă ştiusem sa le câştig simpatia. Mai ales învăţătorul turc, care în acelaş timp şi hoge la geamie,muiezin, fiind absolvent al seminarului musulman din Medgidia, mă vizita în fiecare zi.

Odată, cand deschid ochii, văd la capul meu pe hogea  ingânând ceva şi alţi câţiva tătari ascultând tăcuţi. Il întreb pe hoge ce  spune? Şi mi a răspuns că zice o rugăciune de însanătoşire din Coran, pentru ca Alah să-mi ajute să mă fac sănătos.

Ascultând o melodie tătărească. Mă aflam în "musafârlâc" la un Tătar. După toate cele obişnuite precum: trataţii, convorbiri lungi despre multe de toate, se aşternu o tăcere între noi, un fel de visare, o lene ....

Unul începu să cânte o melodie molcomă, trăgănată, plângătoare. Ascultând-o, ţi se strecura în suflet o pace, o visătorie, nu ştiu ce nelămurit. La glasul celui ce începuse cântecul se uniră apoi şi alte glasuri, care crescură ca un torent. Sufletul îmi era- cuprins de un fel de durere; îmi reamintiam de trecutul · sbuciumat şi nu· ştiu cum, fără să vreau, şi de o iubire trecută. ln cântecul lor par'că se revărsase toată durerea, toată speranţa, toată iubirea unor suflete sbuciumate. Şi melodia orientală suia, cobora, o ţinea pe o notă, o notă dulce, dulce .... O ascultam, o simţiam, o pricepeam chiar. Şi când cântăreţii au tăcut, mă cuprinse o părere de rău ca după ceva iubit şi pierdut pe multă vreme. Par'că mi se înmormânta şi sufletul meu în tăcerea aceea.

Şcoala. ln satele tătăreşti eu cred că in totdeauna a existat şcoală în limba lor. Deduc aceasta din faptul că cea mai mare parte din locuitori ştiu să scrie şi .să citească, chiar şi bătrânii. lnvăţătorii lor au fost hogii, tocmiţi şi plătiţi cu anul de locuitorii satului. Astăzi parte din ei sunt plătiţi de Statul român, însă cred că mai mult de jumătate din ei sunt plătiţi tot de sate. Prin câte sate tătăreşti am umblat, eu n'am găsit să lipsească şcoala şi hogea. lnvăţătura lor constă din scris şi cetit, mai ales din cititul Coranului, pe care însă nu-l înţeleg, fiind scris in limba arabă pe care ei n 'o cunosc.

Judecata bătrânească. Când. se -iveşte o  ceartă, sau neînţelegere între Tătari, ei nu aleargă numai decât la judecătorie, ci chiamă câţiva bătrâni, sau oameni de vază ai satului, cărora li se povesteşte cum stă pricina ; iar aceştia fac dreptate şi-i împacă.

Acesta e un vechiu obiceiu al lor, cum era şi la Români odinioară obiceiul pământului: Rareori se întâmplă ca o neînţelegere dintre Tătari să ajungă în fata instantelor judecătoreşti; ci judecata şi-o fac ei singuri, în sat.

Am avut prilejul să cunosc un caz de acest fel, un oarecare Tătar X., beţiv de felul său, a mărturisit în gura mare în faţa altora cum că el a necinstit pe nora lui Y., bărbatul acesteia aflându-se în serviciul militar. Să se noteze că o ruşine sau o -insultă ce apasă ·asupra unui Tătar, apasă asupra întregului sat şi toată lumea se socoate ruşinată sau insultată. Pe urmă, bineînţeles, s'a stârnit scandal intre X şi Y şi au ajuns, intr'o seară, în faţa câtorva bătrâni din sat, la judecată. Cu toţii au luat partea lui Y şi toţi s'au simţit insultaţi. Rezultatul a fost ca X a luat o bătaie bună de la toţi. In urmă X şi-a cerut iertare, şi-a retras cuvântul, a sărutat mâna tuturor şi astfel lucrurile s'au liniştit.

Cuvinte străine in limba tătărească din Dobrogea. In limba Tătarilor din Pervelia cuvântul "capusta" însemnează  varză,  iar „haru" însemnează „frumos", sau „bine". Ele sunt împrumutate din ruseşte, căci în această limba "capusta" şi "haroşi"sau "haraşo" însemnează acelaş lucru. De unde se poate deduce că Tătarii din Pervelia sunt veniţi din spre părţile ruseşti. In afară de "capusta" şi "haru", Tătarii nu mai au alte cuvinte pentru "varză" şi "bine". Cuvântul "ii"  -  bine, pe care-l folosesc, nu e tătăresc, ci turcesc.

Atât în tătăreşte, cât şi in turceşte, cuvântul "bogdai" insemnează grâu. Faptul mi-l explic astfel: a fost o vreme când Moldova era numită de Turci şi Tătari "Bogda-ili"' adica "Bogdania", ţara lui Bogdan Voevod, fiul lui Ştefan cel Mare, care şi-a închinat cel dintâiu ţara Turcilor. Se poate ca abia atunci să fi văzut ei grâu în cantitate mai mare şi anume după ,ce au cunoscut Moldova, şi de aceia au numit grâul după tară.

ELEGIE TATĂREASCA

Chetegecmâs bierden

Daulî toid, ai !

Calageac-ia eolimâz

Geailgan coid, ai !

 

Teogherec şictî camâştan

Teobesî daldan !

Câmâsî geandan airlgan

Câmâsî maidan !

 

Ciorbaga catsan tatî ·

Mai, Dobrogea tuzî !

Câmânâm calgan anasî

Câmânâm câzî !

 

Başângqan calsân

Teregân iapâragî !

Altân echen şo Cârâmnân

Topâragî !

 

Deuvlet verdî ecâă ogâz

Bâr şip tain ;

Arcama taiac urdular

Tugî sain !

 

***

Noi vom pleca de aici

Cu "daulul", ca nunta, vai !

Şi ne-or rămâne mortii

Ca oile împrăştiate, vai !

 

Căsuţele noastre cu pereţii de stuf

Si acoperisul de ramuri !

Unii se despart de fiinţe dragi

Şi alţii de averea lor· !

 

Dac'o pui în ciorbă, nu-i dă

Gust sarea din Dobrogea

Unora le-au rămas mamele

Altora copilele !

 

Să-ţi fie de cap

Şi pomii şi frunzele !

De aur era al Crimeei

Pământ!

 

Statul ne-a dat doi boi

Şi câte două pâini ;

Ne-a dat pe spate şi beţe

Câte fire de păr (în cap) !

Elegia aceasta se referă la emigrarea Tătarilor din Crimeea în Dbbrogea. Cerând oarecare lămuriri asupra ei , mi s-a spus de un cântec vechiu de tot, de vre-o trei sute de ani, şi că îl ştiu din bătrâni. Cerând explica'ţii şi asupra strofei a cincea, în care se spune că Statul le-a dat câte doi boi şi două pâini şi apoi bete câte fire de păr în cap, mi-au povestit că la venirea lor în Dobrogea, autorităţile turceşti. le-au dat vite şi pământ.

Parte din, ei, nu se ştie din ce motive, şi-ar fi vândut şi vitele şi pământul, iar banii i-au cheltuit; pentru. care faptă autorităţile turceşti i-au tras la răspundere şi i-au 'bătut cumplit. 

Poveste tătărească. 

Era odată un munte minunat. La poalele lui creşteau bălării, mărăcini şi cucută. Mai sus, pe coasta, creştea orz. Dacă te suiai mai sus, găseai păduri frumoase, cu izvoare, codri nesfârşiti şi întunecoşi, şi tot mai sus creşteau livezi cu poame ; iar în vârf muntele era cu totul. şi cu totul de aur şi acolo locuia Fericirea.

Acest munte al Fericirii era aşa blestemat ca nimeni să nu se poată sui pană în vârful lui. Cel mult oamenii mai.îndrăzneţi puteau să ajungă până la jumătatea coastei, în codrii cei mari, în care trebuiau să se rătăcească, apucând o cale greşită, care-i aducea înapoi în bălăriile şi mărăcinii defa poale.

Şi s'au pornit să urce acest munte al Fericirii fel de feI de oameni: padişahi, paşi, bei, soldaţi, negustori, până la cei de pe urmă oameni dela ţară. Mergea fiecare pe drumul lui, cu dorinta in suflet ca sa ajunga la varful cel de aur. Treceau prin paduri, prin pustii, peste rauri si toti calcau inainte, manati de speranta.

Si iaca in drumul lor intalnira un mosneag; iar acesta le vorbi astfel:

- Intorceti-va inapoi, nebunilor, ca umblati zadarnic. Eu am plecat de mic copil sa caut muntele Fericirii si de abia tarziu, tarziu l'am gasit. iar cand am vrut sa ma sui in varful lui, am ajuns pana in codrii cei intunecosi. Acolo a inceput sa sufle o furtuna asa de groaznica, incat se desradacinau si copacii si mi-am pierdut cararea. M'am ratacit si m-am pomenit in balariile si maracinii de la vale. Ascultati cuvantul meu, intorceti-va inapoi!

Dar nimeni n'a vrut sa-l asculte si au pornit cu totii mai departe, mai aprigi in gand si cu dorul si mai fierbinte de a gasi muntele fermecat al Fericirii.

I. DUMITRESCU (Frasin)

lnvăţator, Pervelia

 

In imagine satul de tatari Tuzla din apropiere, surprins in 1930.